Close

5 greșeli de evitat atunci când pleci la muncă peste hotare

Etichete aplicate

Munca peste hotare este o oportunitate bună de a călători și de a cunoaște oameni noi. Cu toate acestea, trebuie să vă informați bine pentru a fi protejat/-ă de abuzuri și exploatare prin muncă. Mai jos, vedeți o listă de lucruri pe care, să le evitați când plecați la muncă într-o altă țară:

Să accepțați oferte de la persoane necunoscute. De ce trebuie să credeți o persoană care vă oferă un loc de muncă dar nu vă prezintă niciun document? Solicitați întotdeauna oferta oficială de angajare, care trebuie să conțină datele angajatorului și descrierea detaliată a jobului. Această ofertă trebuie să vină direct de la angajator, prin intermediul unei companii licențiate sau al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Să achitați pentru servicii neoficiale. „Te ajut să te angajezi, dar trebuie să-mi dai o anumită sumă de bani”. Dacă cineva vine cu o astfel de propunere, aveți toate motivele să-i spuneți „NU”. Legea le interzice intermediarilor să profite financiar de serviciile de plasare a cetățenilor pe piața muncii. Nu aveți nicio garanție că cel care v-a promis un loc de muncă peste hotare se va ține de cuvânt. Dacă ați apelat la o agenție de recrutare și aceasta vă cere să achitați pentru unele servicii, solicitați bon fiscal pentru fiecare plată.

Să plecați fără contract de muncă. Studiați atent contractul de muncă și semnați-l înainte de a părăsi țara. În caz contrar, riscați să ajungeți în țara de destinație și să descoperiți că oferta de angajare a fost una falsă, iar jobul promis nu există. Dacă nu aveți cetățenia UE, trebuie să aveți o viză de muncă pentru a vă afla legal în țara de destinație. Pașaportul biometric vă oferă dreptul să stați într-o țară europeană nu mai mult de 90 de zile.

Să semnați un contract al cărui conținut nu vă este clar. Odată ce ați ajuns în țara de destinație, angajatorul poate să vă propună să semnați un alt document, scris fie în engleză, fie în limba țării de destinație. Nu-l semnați dacă nu înțelegeți ce este scris acolo. S-ar putea ca acel contract, pe care l-ați încheiat înainte de a pleca, să fie complet diferit de cel care vi se propune la destinație.

Să acceptați munca neremunerată. Activitatea în afara orelor de program sau în zilele de odihnă trebuie remunerată corespunzător. De asemenea, vă recomandăm să aflați care este salariul minim în țara de destinație și să nu acceptați oferte care prevăd o remunerație mai mică. Nu uitați că puteți denunța în mod anonim și confidențial orice situație de exploatare sau abuz la locul de muncă.

Solicitați consilierea specialiștilor de la Linia Fierbinte pentru Migrație Sigură și Anti-trafic, apelând la numărul 0 800 77777, dacă vă aflați în Republica Moldova, sau la numărul +373 22 233 309 – de peste hotare. De asemenea, ne puteți contacta prin Skype la Consultant080077777 sau la adresa de e-mail hotline@lastrada.md .

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on odnoklassniki
OK

Sună la linia fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic

(apel gratuit în RM)​

(pentru apeluri de peste hotare)​