
Vreau să-mi îmbrățișez fiul!
Mă numesc Maria, și am un fiu de 24 de ani, Cornel. Este un băiat care mereu a ajutat oamenii și de lucru nu s-a temut niciodată. Învăța la colegiul

Mă numesc Maria, și am un fiu de 24 de ani, Cornel. Este un băiat care mereu a ajutat oamenii și de lucru nu s-a temut niciodată. Învăța la colegiul

Traficul de ființe umane este o crimă împotriva sănătății fizice și mintale, împotriva vieții unei persoane. Mulți asociază acest fenomen sfârșitului anilor ’90 – începutului anilor ’00, deoarece din ce

Ne trăim adesea viața independent și indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, iar când realizăm cu stupoare că oricare dintre noi ajunge să se confrunte cu frica

Mă numesc Alina, am 20 de ani și până nu demult eram studentă la facultate. Sunt dintr-o familie, așa cum se zice la noi, „înstărită”, cu 3 copii, eu fiind
La Strada © 2026 | All Rights Reserved
(apel gratuit în RM)
(pentru apeluri de peste hotare)