Close

Muncă în Marea Britanie: care este procedura legală de angajare

Etichete aplicate

În acest articol, îți vom povesti ce trebuie să faci dacă vrei să mergi la muncă în Marea Britanie legal, pe o perioadă de cel puțin șase luni, și ce alte avantaje poți căpăta odată ce ai respectat procedura legală de angajare.

În primul rând, dacă ești cetățean al Republicii Moldova și nu dispui și de cetățenia unui stat din spațiul UE, ar trebui să depui dosarul pentru o viză de lucru de nivelul 2 (Tier 2 General Work Visa). Aceasta îți va permite să te afli legal pe teritoriul Regatului Unit pe perioada specificată în contractul de muncă, să mai stai două luni după ce ai terminat să lucrezi, să ai încă un job part-time în afară de cel pentru care ai fost invitat, să faci studii în timpul liber, să călătorești în alte țări și să-i aduci în Marea Britanie pe membrii familiei tale. În continuare, îți explicăm ce trebuie să faci pentru a obține o viză de acest tip.

Când dosarul este gata, trebuie să-l depui, însoțit de două fotografii de mărimea 45mm x 35mm și pașaportul tău, la Centrul de aplicare pentru viză britanică din Chișinău, aflat pe strada Tighina 49/3. Orarul de activitate a Centrului îl poți vedea aici . Tariful de aplicare pentru viza Tier 2 General diferă de la caz la caz. Pentru a afla tarifele exacte, accesează pagina specială a Guvernului Britanic.  

Important! Perioada în care poți solicita o viză de muncă în Marea Britanie începe cu trei luni înainte de prima zi de lucru specificată în contract. Nu uita că examinarea cererii tale poate dura până la 3 săptămâni. De aceea, îți recomandăm să depui dosarul cu cel puțin o lună înainte de prima zi de lucru sau chiar mai devreme, astfel încât cererea ta să fie examinată în timp util.

Cererea ta a fost examinată cu succes și ai obținut o viză de muncă? Felicitări! Ține minte că poți veni în Marea Britanie cu cel mult două săptămâni înainte de prima zi de lucru. Spre exemplu, dacă începi să lucrezi pe 15 iulie, poți veni pe 1 iulie, dar nu înainte de această zi.

Dacă vrei să pleci la muncă în Marea Britanie cu ajutorul unei agenții de recrutare, verifică reputația acesteia. Numai companiile licențiate și cu acte în regulă au dreptul să presteze servicii de plasare pe piața muncii a cetățenilor.

În orice situație, înainte de a accepta o ofertă de muncă peste hotare, informează-te. Solicită consilierea specialiștilor de la Linia Fierbinte pentru Migrație Sigură și Anti-trafic 0 800 77777 (disponibilă zilnic între orele 8.00 și 20.00).

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on odnoklassniki
OK

Sună la linia fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic

(apel gratuit în RM)​

(pentru apeluri de peste hotare)​