202015Iul
O istorie pe care n-ar trebui să o trăim

O istorie pe care n-ar trebui să o trăim

facebookgoogle_pluspinterestlinkedinmail

Ne trăim adesea viața independent și indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, iar când realizăm cu stupoare că oricare dintre noi ajunge să se confrunte cu frica zilei de mâine, abia atunci înțelegem cât de vulnerabil devine omul, dacă nu are garanția unui viitor asigurat. Negăsind altă soluție, cei deznădăjduiți pleacă la muncă peste hotare, în speranța că vor reuși să se elibereze de mrejele sărăciei. Iar când se întorc acasă încă mai mutilați de soarta haină și oamenii necruțători, mulţi riscă să fie ignorați și învinuiți de toate prin câte au trecut.

“…Am plecat peste hotare ademenită de  propunerea de a lucra la o fabrică, pentru un salariu mai bun. Nu mi-am dorit niciodată să-mi părăsesc ţara doar ca să fac avere, dar am fost determinată mai mult de situaţia care se crease. Fusesem concediată de la serviciul care îl aveam la Chişinău şi am plecat la ţară. La un moment dat am înţeles că nu mai am cu ce să-mi întreţin copilul şi mama bolnavă.

Plecarea mea a fost rapidă, mai ales că am fost invitată de o cunoscută din oraş, care îmi ştia situaţia şi s-a oferit cu multă “bunăvoinţă” să mă ajute.

De tot ce s-a întâmplat în anul care a urmat îmi amintesc ca de un coșmar. Ziua eram forțată să lucrez pentru mâncare la o fermă – îmi dădeau doar pâine și resturi de la masa stăpânului. Iar noaptea trebuia să satisfac toate plăcerile stăpânului sau ale prietenilor săi, pe care îi avea destui.

Am fugit de acolo împreună cu alte două femei, într-o zi de sărbătoare, când şi stăpânul, şi paznicii uitaseră de noi. Ne-am adresat la poliţie, iar peste un timp am fost deportate în Moldova.

În drum spre casă nu-mi doream nimic altceva decât să-mi revăd copilul şi familia. Credeam că aici suferinţele mele se vor sfârşi. Dar nu a fost aşa. Când am revenit în țară şi am povestit apropiaţilor ce mi s-a întâmplat, am fost alungată din casă chiar de părinţii mei, lor fiindu-le rușine de mine. Nu mi-au permis nici măcar să-mi iau copilul. Astfel am rămas fără casă, fără ajutor şi sprijin din partea celor apropiaţi. Nici prieteni nu mai aveam. Nu ştiam unde să mă duc și ce să fac. Îmi pierdusem orice speranţă…

Întâmplător am dat de numărul de telefon de la Linia Fierbinte.  M-am adresat lor şi am fost ajutată’.’

Sunt multe istorii de acest fel, ale căror protagoniști se aseamănă atât de mult prin suferințele pe care le-au suportat şi, poate, le mai suportă.

 

Dacă vă sunt cunoscute persoane ce au nevoie de ajutor, încurajaţi-le să apeleze la  Linia Fierbinte 0800 77777 a Centrului Internaţional ”La Strada”.