122017Oct
Istoria unui vis ruinat

Istoria unui vis ruinat

facebookgoogle_pluspinterestlinkedinmail

Pentru a putea spune că sunt „fericite”, unele persoane au nevoie să fie încrezute în siguranța zilei de mâine, că vor putea asigura minimul necesar familiei lor. Cu părere de rău, mulți nu au această siguranță și pentru a savura acel strop de „fericire” caută soluții.

Pentru unele persoane soluția o reprezintă plecarea la muncă peste hotare. Din diverse motive, deseori, persoanele care iau această decizie nu se asigură că pasul pe care-l fac nu este unul riscant.

Sunt dintr-un sat din nordul Moldovei. Am crescut foarte greu, într-o familie cu 3 copii cu părinți – oameni simpli care lucrau pământul. Părinții munceau mult, dar cu toate acestea trebuiau mai mereu să aleagă între a ne pune mâncare pe masă sau a ne cumpăra îmbrăcăminte și încălțăminte.

Atunci când am ajuns să fiu și eu părinte, doream ca măcar copilul meu să nu ducă lipsă de nimic și eram ferm convins că voi face tot ce este în puterile mele ca acesta să crească fericit. Soluția s-a găsit întâmplător, am citit un anunț că se caută oameni pentru a lucra peste hotare, la construcții, trebuia să am doar pașaport biometric. Nu m-am gândit mult și am plecat.

Când am ajuns ne-a întâlnit un domn, ne-a dus la un apartament și ne-a spus că lucrul îl începem a doua zi. Chiar din prima zi, dirigintele de șantier ne-a spus că încă nu au reușit să ne pregătească actele, de aceea de la început vom lucra la „negru” și pe urmă ne vor face și contract.

Am lucrat prima lună. În ziua salariului am primit la mână doar 200 de euro. Mi-au spus că atunci când mă vor angaja oficial, mi se va achita și restul. A doua și a treia lună situația s-a repetat. Eram supărat pentru că aveam datorii, iar cei de acasă trebuiau și ei hrăniți. Cu toate acestea am continuat să lucrez. Am crezut că mi se va achita totul mai târziu, pentru că așa mi-au promis.

Într-una din zile, cât lucram la înălțime, am căzut. Am fost transportat la spital inconștient și cu mai multe facturi. Cred că medicii au chemat poliția. M-au luat la întrebări: de când sunt la ei în țară, cu ce mă ocup și ce s-a întâmplat cu mine. Timp de trei luni am învățat puțin limba și am reușit să le explic că lucrez la un șantier și le-am dat și numele angajatorului. Din câte am înțeles mai târziu, angajatorul nu a recunoscut că lucrez la ei. Astfel, am fost deportat în Moldova, dar mai întâi mi s-a dat și factura de la spital.

Am sperat la o viață mai bună, dar am ajuns să mă întorc acasă plin de datorii și schilodit.

Sunt multe alte istorii care se aseamănă cu aceasta și sunt persoane care doresc să plece la muncă peste hotare, riscând să repete același scenariu. 

Dacă cunoașteți persoane care intenționează să plece la muncă peste hotare, încurajați-i să telefoneze la Linia Fierbinte 0800 77777 a Centrului Internațional „La Strada” pentru a lua o decizie informată.