32015Aug
Cum să recunoaştem o victimă a traficului de persoane

Cum să recunoaştem o victimă a traficului de persoane

facebookgoogle_pluspinterestlinkedinmail

Traficul de fiinţe umane este  una din cele mai grave încălcări ale drepturilor omului, cu efecte din cele mai negative asupra societății şi a omului, afectând integritatea fizică și psihologică a acestuia. Deşi se pedepseşte aspru prin lege, eforturile statelor afectate de acest flagel şi ale guvernelor acestora încă nu sunt suficiente pentru a-l combate şi elimina definitiv, dat fiind caracterul  organizat şi transnaţional al fenomenului.

Dacă în urmă cu mai mulți ani, victimele traficului  de ființe umane identificate erau în principal  femei , în prezent se semnalează o creștere îngrijorătoare a numărului de bărbați exploatați prin muncă și a copiilor abuzați sexual sau forțați să cerșească. Fapt care confirmă în plus caracterul multidimensional şi latent al fenomenului, necesitatea implicării active în lupta de contracarare a lui.

Nu rare sunt cazurile în care însăși victima nu conștientizează faptul că a fost exploatată, dat fiind perioada scurtă de exploatare sau metodele mai ”blânde” prin care este manipulată de către recrutor sau traficant. Iată de ce identificarea victimei traficului de fiinţe umane reprezintă calea spre ajutorul ce trebuie acordat  unei ființe care a trecut coșmarul dramatic al exploatării sau încă mai suportă consecinţele lui. Recunoașterea unei victime a traficului de persoane este cu atât mai efectiv, cu cât sunt cunoscute mai bine etapele și anumite elemente ale acestui fenomen devastator.

  1. Recrutarea, transportarea

Este o primă verigă a traficului de persoane și constă în promisiuni ce vin de la un cunoscut sau necunoscut, prin care unei persoane, potențiale victime, i se oferă de lucru peste hotare.

Victima are identitate falsă sau acte de lucru şi/sau călătorie false, pregătite de către recrutor, care se implică activ și în alte aranjamente de călătorie. Tot recrutorul are grijă ca transportarea peste hotare să aibă loc într-o perioadă scurtă de timp pentru ca victima să nu aibă timp pentru răzgândire.

2. Aplicarea metodelor de constrângere, înşelăciune, abuz de putere sau de statutul vulnerabil al persoanei.

Nu poate exista un acord pentru a fi traficată sau a deveni victimă a exploatării. De aceea traficanții folosesc diverse metode obligând o persoană să presteze servicii contrar voinței sale (constrângere, abuz, înşelăciune, aducere în situaţie de dependență.) Traficantul impune victimei datorii de răscumpărare pentru perfectarea documentelor, transport etc.,ca să creeze o legătură de dependență cu persoana exploatată, obligând-o să presteze servicii contrar voinței sale. De multe ori persoana este deposedată de acte de identitate pentru a fi mai ușor controlată. Este amenințată cu predarea la poliţie şi nu poate beneficia de dreptul la libera mișcare din lipsa actelor și pentru că este supravegheată. Se poate deplasa numai cu permisiunea traficantului, de obicei fiind ţinută în locuri izolate și având restricţii (de exemplu, la convorbiri cu alte persoane, la ieşiri în stradă fără supraveghere etc.). Victima este supusă permanent ameninţărilor, constrângerii fizice, economice şi psihologice din partea traficantului.

3. Exploatarea

Victima este forţată să îndeplinească sarcini contrar voinţei sale, nefiind remunerată pentru munca pe care o depune. Deseori, traficantul recurge la metode prin care achită persoanei o sumă minimă de bani, pentru a manipula mai ușor victima. Persoana exploatată nu are dreptul de a-și planifica lucrul, decizia aparţine exclusiv traficantului. La fel este și cu decizia de a se retrage de la locul de muncă. Refuzul de a presta anumite servicii este pedepsit prin agresiuni fizice, morale, psihologice etc.

Consecință a abuzului psihologic, sexual  şi fizic, victima se întoarce acasă cu de tulburări de sănătate, vină sau autoblamare, blocaj emoţional, subapreciere.

Dacă vă sunt cunoscute persoane ce au nevoie de ajutor, încurajaţi-le să apeleze la

                                  Linia Fierbinte 0800 77777 a Centrului Internaţional „La Strada”.