92017Oct
Capcanele din spatele programului „Green Card”

Capcanele din spatele programului „Green Card”

facebookgoogle_pluspinterestlinkedinmail

Diversity Immigrant Visa Program, cunoscut de asemenea şi ca  „Green Card lottery”, a fost elaborat de guvernul Statelor Unite ale Americii pentru țările cu rate mici de imigrare în SUA. De altfel, SUA reprezintă o ţară deosebită, fiind constituită din imigranţi şi necesitând un aflux continuu de oameni noi, cu perspicacitate și curaj.

Programul Green Card oferă anual 50 de mii de vize pentru persoanele eligibile din diferite țări ale lumii. Procesul de înregistrare on-line este GRATUIT și UȘOR de executat. Bene­fi­cia­rii acestor 50 de mii de vize în SUA sunt selectați aleatoriu, prin loterie, iar înregistrarea la această loterie se face numai pe https://www.dvlottery.state.gov/., UNICUL SITE AUTORIZAT DE GUVERNUL STATELOR UNITE. Orice alt site pe care-l vedeți pe net și care vă îndeamnă să vă înscrieți gratuit în programul Diversity Visa poate avea în spate niște profitori și escroci.

Există moldoveni care visează ani în şir să obţină o viză Green Card şi, chiar dacă reuşesc să o câştige, nu pot ajunge în SUA, deoarece în prezent există o serie de companii în Moldova, care îi înșeală pe cetățeni, acționând în calitate de „Consultant Viza”, „Agent Viza” sau alt facilitator, ce oferă „ajutor” spre a câștiga Green Card-ul pentru Statele Unite. Când se înregistrează ca să beneficieze de serviciile aparent „gratuite” ale acestor companii, persoanele care, în necunoştinţă de cauză, nu apelează în acest sens direct la Ambasada Americană, se lasă înșelați de firmele intermediare cu care semnează un acord. Acest acord îi obligă pe aplicanți de a plăti printr-un contract companiei o sumă de aproximativ 1.000 de dolari și chiar mai mult, în cazul în care sunt selectați prin loterie, iar dacă refuză să plătească, ei nu le vor oferi numărul de confirmare pentru a continua procesul de emigrare.

Întrebarea este: de ce să aruncați această sumă impunătoare în vânt, când ați putea face totul singuri? Căci în realitate procesul de înregistrare pentru viză este simplu, gratuit și se poate face de la domiciliu, fără nici un ajutor terț, direct pe site-ul dvlottery.state.gov.

Totuși unele „agenții” organizează campanii de promovare agresivă de atragere a clienților atât prin publicitatea audio-vizuală, cât și direct. Astfel foarte multe persoane cad pradă escrocheriilor pe cât de bine puse la punct, pe atât de profitabile.  „Noi facem tot posibilul pentru ca dvs. să câştigaţi în cadrul programului Green Card”, promit de obicei intermediarii. Asta chiar dacă alegerea câștigătorilor se face aleatoriu și nimeni absolut nu poate influența în niciun fel procesul.

Dacă aţi căzut deja în plasa unor astfel de intermediari și aţi avut „norocul” să fiţi câștigător, când sunteţi anunțaţi despre asta de compania intermediară şi vi se pretinde o sumă de bani, e cazul să mulţumiţi şi să spuneţi că nu vă interesează şi nu doriţi să plecați nicăieri. După asta scrieți un email Ambasadei SUA la Chişinău  (ARCChisinau@state.gov sau Chisinau-CA@state.gov), în care să vă indicați datele  personale şi să solicitați să vi se aducă la cunoștință LOTTERY NUMBER-ul (unii îi zic case number, e același lucru). Apoi puteți accesa site-ul https://ceac.state.gov/IV/Login.aspx, unde puteți completa întregul formular DS-260. După asta nu vă rămâne decât să așteptați invitația la interviul pentru viză.

Dacă aveți careva neclarități, nu ezitați să ne contactați la Linia Fierbinte 080077777 pentru o consultație individuală și pentru a primi răspuns la toate întrebările privind programul Green Card.